Vom pregăti astăzi o masă sănătoasă pentru a duce patima gurmanzilor până la cele mai sensibile momente ale deliciului. Explozia de vitalitate poate fi atât de mare, după această combinaţie rafinată, încât culmile atinse pot redefini sensul vieţii.
La început, oferim oaspeţilor plăcerea de a-şi deschide canalele de comunicare şi a-şi întări convingerea că viaţa merită trăită, în special în faţa unei mese pline de bunătăţi, respective îi vom invita să guste bucăţele mici de pâine prăjită, unse firav cu unt, acoperite cu bucăţele de peşte afumat stropit cu 3 picături de zeamă de lămâie şi o frunzuliţă de ţelină. Noi ne muţumim să tragem o duşcă zdravănă de ţuică de mere, distilată regeşte.
După ce am stârnit pasiunea omuleţilor, le trântim pe masă o găleată de busuioacă de Bohotin, rece, de la pivniţă şi căni de lut alături, să îşi revină.
În această etapă de atac surpriză asupra clientului, vom învălui în mister totul, oferind câte un sandwich franţuzesc care să le ridice urechile la zbârnâit. Această delicatesă se prepară aşa: se iau două felii de pâine, preferabil franţuzească, mai dulce, pe fiecare dintre ele se întinde foarte puţin unt, apoi se aşează pe una dintre felii următoarele straturi de scuturat simţurile – o feliuţă foarte subţire de jambon, o feliuţă subţire de brânză feta, o frunză de salată, câteva feliuţe de ridiche albă, o altă feliuţă de jambon, puţin muştar de Dijon, două feliuţe de roşie, încă o frunză de salată, încă puţină brânză, încă o feliuţă de jambon şi se acoperă cu cea de-a doua felie de pâine. Acest ansamblu monumental, bun de pus în piaţa publică deja, este legat bine apoi cu aţă de papiotă. Acest mpnument al spiritului francez va fi apoi prăjit cu fineţe într-o tigaie cu puţin ulei de măsline, aşa o peliculă, până când pâinea devine aurie, chiar lejer arsă pe alocuri. Se serveşte fierbinte, înainte ca pâinea să se întăreasca, evident după ce îndepărtăm aţa ce mai atârnă de această bucurie culinară.
Cum oaspeţii par să reproducă bătăliile lui Ştefan cel Mare la gura lor, tragem iarăşi o duşcă de ţuică şi pregătim o bază ameţitoare a meniului nostru, grătarul de vită. Pentru aceasta, se ia una bucată fleică sănătoasă de vită fără pic de os, de preferat din porţiunile mai moi ale unei doamne vacă foarte decedată. Este obligatoriu ca bucata să fie absolut uniformă şi de-a dreptul imensă. Acum o chestie esenţială pentru viitorul fripturii, baiţul: luăm 3 portocale mari şi foarte coapte şi stoarcem din ele şi ultima picătură de zeamă, amestecăm cu un praf de piper negru măcinat, 2-3 căţei de usturoi, puţin cimbru neînceput şi, pentru ca aroma să fie completă, zdrobim câteva frunze de mentă şi două frunze de busuioc cât doi ochi de fecioara timidă. Totul se omogenizează cu niţel ulei de măsline de preferinţă, se pune într-o sticlă şi se amestecă foarte bine până compoziţia prinde culoarea albuşului de ou bine ciomăgit, punem într-o punga fleica de carne şi turnam 3 sferturi din zeama mai sus menţionată peste şi o punem la rece, preferabil 24 de ore pentru ca simfonia de arome să invadeze structurile cărniţei. De mentionat este faptul că-n toată povestea sarea trebuie să lipsească, altfel vom opţine cel mult o talpă serioasă de bocanc. O subtilitate cu înţeles tainic este aceea că trebuie să mai frământăm carnea, din când în când, în timp ce se află în acel minunat nectar însă trebuie evitat contactul amestecului cu aerul. Când am hotărât să definitivăm minunea, încingem, ca la sârbă, o tablă cât de groasă găsim, de preferinţă fieroasă la muşchi, până prinde o tentă lejer roşiatică apoi aruncăm fleica pe ea, lăsând fierbinţeala să lucreze de capul ei atâta timp câi îi dăm voie. În momentul în care am întors prima dată carnea, turnăm peste ea o parte din sucul rămas, lăsând să se definitiveze şi partea rămasă neatinsă. În clipa de mare respiraţie psihologică în care şi a doua faţă a fleicii e aproape făcută, avem nevoie de nişte rondele de ceapă din cele mai mari, le punem pe grătar şi punem fleica pe ele, urmând ca pe partea abia întoarsă să turnăm restul de suc rămas. Se lasă aşa, în treaba ei, până ceapa începe să se piardă, emoţionată, în vâlvătaie… Ca garnitură, putem folosi un amestec de varză crudă roşie şi albă, împreună cu gogoşari acriţi în oţet. Şi pâine de casă, cu coajă groasă
Ei, acum, după ce privind cu cinism bucuria încremenită pe feţele oaspeţilor, aducem pe masă un bol uriaş în care am aruncat de-a valma ananas, pulpa de pară, măr, boabe de strugure, cireşe, suc natural de portocale şi câteva păhărele de Cognac fin. Enjoy!
