Pilaf cu Raţă făr de Raţă, a la Lost

Se ia una bucată raţă abia ajunsă la maturitatea sexuală, uşor supraponderală, şi se fierbe într-un vas încăpător, ceva între tabacheră şi Titanic, până carnea hotărăşte să părăsească oasele… moment în care scoatem tot şi ajutăm supa să se limpezească, confundând oala cu paharul de whiskey băut anterior, şi aruncând cu câteva cuburi de gheaţă, după care strecurăm licoarea măcăitoare printr-o strecurătoare mult mai fină decât filtrul de la graniţa cu Ucraina.

După aşezarea în formă de linişte a licorii, luăm atât orez cât să ne aranjeze o masă pentru tot atâţia flămânzi câţi nehaliţi dau peste noi, invitaţi sau nu, îl curăţam bine, îl spălăm în câteva ape, apoi îl scurgem foarte bine, să iasă năduful. Se pune apă la fiert, iar în momentul subtil in care clocoteşte punem orezul şi amestecăm într-una în el, ca apucaţii de streche, până apa ia o uşoară tentă albicioasă, pregătindu-se să facă spume de nervi. Nu-i lăsăm talentele să se producă, ci din nou scurgem apa din ore şi-l dăm deoparte, într-un vas acoperit cu o cârpă udă.

Acuma duşcăim în chiuituri vesele o doză homeopatică de whiskey, luăm 3 dintre cei mai mari gogoşari roşii, eventual vizibili din spaţiu de sistemele americane de apărare, şi 2 cepe cât două ţâţe de oiţă rebelă şi tocăm totul suficient de mărunt cât să nu deranjeze la plombe, dar suficient de mare cât să se deosebească tocătura de orez. În acest moment, cu grija cu care seduci o virgină, luăm din oala în care am pus la aşezat supa cu o lingură doar grăsimea aşezată deasupra şi-o punem într-o oală, de preferinţă de pământ, de lut strămoşesc şi-o punem la foc mic. Când aceasta începe să sfârâie slab definit, din motive puţin cunoscute, aruncăm amestecul de ceapă şi gogoşari şi călim în esenţa lor până ceapa prinde a se limpezi. Şi vine momentul marii bucurii, festivalul boabelor, când aşezăm cu grijă orezul deasupra, să nu-l fărâmăm în oală. amestecând încetişor, ca la mângâiatul pântecului sătul… şi amestecăm aşa mereu, până când tot ce înseamnă boabă începe să prindă a luci. Este un moment potrivit să adăugăm încetişor supa rezultată firesc în urma fierberii junei raţe, tot amestecând până orezul este acoperit cu 4 degete de zeamă şi se lasă totul la foc foarte mic. Între timp, mai golim un păhăruţ de whiskey şi ne ocupăm cu interes crescând de ceva ciuperci, de preferinţă de consistenţă tare, cum ar fi ghebele, mânca-le-ar tata, pe care le taiem în patru după care le aruncăm în fiertură.

Din acest moment, ne apropiem de victoria finală, tot amestecând cu grijă, lăsăm să fiarbă totul până orezul ajunge la consistenţa Pilafului cu care ne-au obişnuit părinţii sau care ne aranjează nouă gustul mai bine. Când totul este aproape gata, tăiem nişte praz pe lungime, aproximativ 6-7 cm şi-l despicăm în 4 sau 5 părţi după care-l aruncăm în fiertură. Şi rafinamentul nostru îşi demonstrează valoare acum: punem sare, un praf de piper alb măcinat şi, imediat ce luăm oala de pe foc, puţin pătrunjel tocat finuţ. Cu amica raţă încercăm să facem orice altceva, dar n-o mai lăsăm în veci să se apropie de Pilaful nostru!…. Poftă bună!